prima zi

dunarea o trec incetinind, cu vreo 30 la ora peste "podul prieteniei"

imi aduc aminte primele mele iesiri din tara, cum se statea aiurea la granita, cum se uitau urat vamesii si politistii de frontiera. acum vama de la giurgiu e ghost town, un politist deranjat de zgomotul (oricum discret) al vacutei imi face semn a lehamite sa trec. balgarski militia rade cand intreb de rovinieta. nu e nici la noi, de ce ar fi la ei?

apoi centura orasului russe, cu prostituate urate, mai urate decat alea de la noi. una singura cu o oarecare "pozitionare" pe piata - avea o sapca alba, cu ancora, de toata frumusetea, asa ca o sa o numim de-acum incolo curva-amiral. bulgarii au un umor aparte, intotdeauna neintentionat :) de aia trec pe langa indicatoare cu (probabil) "atentie copii" scris in bulgareste, si tradus cu constiinciozitatea ignorantei: "save the child!" cu tot cu semnul exclamarii. si drumul abia incepe. opresc rar, doar aparatul imi spune in continuare "unable to use card". si de fapt sunt in luna de miere cu vacuta, de aia nu prea imi arde de oprit, ci de calarit. auzisem tot felul de povesti cu bulgaria, despre cate echipaje de politie puse pe ciupeala sunt, despre ce drumuri nasoale au. o fi asa, dar nu in drumul spre veliko tarnovo. opresc reflex cand vad un rompetrol, e doar un automatism prost, care ma tine aproape de confortul lucrruilor cunoscute.

bai! incepe sa fie din ce in ce mai frumos. incep si curbe largi, si serpentine, si incep sa imi dau seama cum e cu motociclismul! e ca la snowboard, nu poate fi explicat in cuvinte. esti in viteza, in curba, si te apropii de drum. asfaltul fuge rapid sub tine. tot ce ai in cap si in corp iti spune ca nu e in regula, ca nu se poate sa faci asta, fizic, ca o sa cazi, ca nu ar trebui sa fii asa de jos, asa de aproape de asfalt ( sau de zapada, daca esti pe placa) dar lupti contra senzatiei, si stii ca mai jos inseamna mai repede, asa ca incepi sa dansezi, stanga, dreapta, incepi sa intelegi viteza, drumul, sa simti. treci la next level, ala dupa care ai tanjit un an. de fapt nu doar un an, ci cam dintotdeauna. aplecat spre dreapta ma bucur de un viraj superb, iar de pe sensul opus apare de dupa stanci un alt eu, cu o vacuta tot rosie, dar mai noua. si tipul, in loc de salutul obisnuit prfera sa ranjeasca in casca (sau asa presupun eu) si sa imi faca V-ul victoriei. da ma! ii raspund la salut, stie si el ce stiu si eu, si nu trebuie sa oprim si sa comunicam mai mult ca sa transmitem asta. si trec pe sub veliko tarnovo. da. parca e rivendell, capitala elfilor, asezat pe o coasta de munte, cu soseaua trecand prin tunel, pe dedesubt. se insereaza si eu depasesc dryanovo, incepand sa ma gandesc la camping. as fi mers cu harta, dar n-am avut inima sa fiu chiar asa departe incat sa nu iau un gps cu mine, unul imprumutat. nu merg deloc teleghidat, doar il scot rar, cand am dubii serioase cu privire la directie sau cand vreau sa gasesc un loc de dormit.

opresc la o bomba de pe marginea drumului, unde un bulgar si o bulgaroaica lucreaza de zor sa imbacseasca si mai tare cosmelia care pare ca are de vanzare numai fanta si kamenitza, intr-un frigider. zic hotarat "dobr vecer" si bulgarii se minuneaza. incearca sa ma ghiceasca: sigur sunt neamt. nu-s ma, sunt romanski. aaa.. esti romanski? da de unde stii balgarski. habar n-aveti voi de cate ori am renuntat eu la fotbal, frunza, castelul  sau hotii si vardistii ca sa ma uit la leca noshti detza! incepem sa vorbim si descopar ca nu conteaza de fapt cata bulgara stii, ci ca poti sa vorbesti si sa te faci inteles. ma lamuresc ca la primul drum la dreapta e camping, la manastirea dryanovo. cuvantul ci conceptul comun: criza. se numeste la fel si la ei. da nene si la noi e, chiar mai dihai ca la voi. bulgarul stie cum sa scape de criza. imi explica ca tocmai are o afacere in romania, a trimis un camion cu trei tone de unt la bucuresti.

e seara si se lasa frigul, asa ca scurtul drum pana la camping il fac cu incalzitoarele de maini pornite. boierie! cobor o panta abrupta pana la intrarea in camping. de la distanta ma latra un caine, iar un nene micut si sigur turist ma saluta din cap. opresc motorul si ma intampina o doamna care miroase cumplit a usturoi. e cam zece lei sa imi pun cotul, si douazeci sa stau intr-o casuta. dar n-au card, iar eu nu am scos leva. ma urc in sa din nou si pornesc, promitand intoarcerea. doamna nu ma crede, dar stiu ca o sa ma intorc. dau o fuga si la manastire, insa nici acolo nu primesc carduri, deci hotarasc sa manac doar biscuitii de la benzinarie. dau o fuga pe noapte pana in oras, si descopar ca noaptea nu ai cum sa mergi in siguranta cu mai mult de 80-90 cu faza scurta.. ajung, iau bani de la masina de dat bani, ma intorc. doamna se mira, si im da cheia de la o casuta. noaptea asta sunt prea obosit sa mai pun cortul. am o tentativa sa fac un durs, dar ma apuca lenea, iar dusul gen auschwitz nu ma imbie. sterg constiincios motocicleta de gaze lipite, si de un gainat de pasare care a acoperit cam 50% din far. si ma bucur ca nu m-a nimerit in viziera :D imi mananc biscuitii si imi beau sucul in fata casutei, uitandu-ma la stele. in prima mea zi in afara orasului am mers 222 km, si mi-a placut fiecare centimetru!