madness? this is valceleeee

stau cu mana in gaz si cu cotul celalalt pe rezervor. in fata mea merge radu, dupa mine este vamos, si un pic mai in spate este gabi. super baieti cu toti. sunt frant de oboseala si ranjesc ca prostu in casca la 120 la ora. pe langa noi trece unul cu o vitezana, probabil ii parem patetici cum mergem noi asa legal :) habar n-are cat de tare a fost pentru noi ziua asta.

i-am asteptat la indicatorul spre ocnele mari, cum iesi din ramnicu valcea. planul era sa facem baie in strandul sarat, apoi sa intram in traseul de offroad. adica in calea ferata ramnicu valcea-valcele. o cale ferata fantoma, care s-a construit dar nu a fost finalizata niciodata, pentru ca au luat-o niste dealuri instabile la vale. un proiect dement al lui ceausescu despre care vamos a gasit detalii pe un forum al pasionatilor de trenuri. la ocne.. teapa! strandul inchis. apa pare murdara, dar vamos, cu mare pofta de balaceala ne asigura ca asa e tot timpul. conversam cu un vacar care ne sfatuieste sa cerem voie de la politie sa facem baie inainte sa sarim parleazul. prea multa bataie de cap. gabi si radu dau un pic inapoi, si raman "sa pazesca motoarele". niste tanti venite tot cu speranta de baie se uita cu jind cum escaladam eu si cu vamos gardul. sau s-or uita la patratelele de pe abdomenul lui vamos... nu stiu :)

am chef de baie dar apa foarte sarata, iar dusurile nu merg, asa ca raman doar cameraman, in timp ce vamos se joaca in apa care are 80m adancime, dar in care nu poti sa te scufunzi. cand iese si se usuca apa de pe el, ii ramane sare in spatele urechilor. ne urcam in sei, si ne intoarcem spre ramnicu valcea, unde facem si o pauza la benzinarie. papam ceva, si noi si motoarele, apoi trecem prin ramnicu valcea unde mi se confirma parerea mia veche ca toti soferii joaca carmagedon cu pasiune. ignora, trecem de un sens giratoriu, urcam un pic si gata! am ajuns deja in traseu. mergem pe terasament, desi mia degraba e un drum de pamant. vad vagoanele parasite, si mormanul de traverse pe care mi-l aratase vamos pe net. mergem paralel cu drumul spre pitesti, dar undeva vreo 50 m deasupra lui. localnicii folosesc terasamentul ca drum de tara, iar noi practic mergem prin spatele curtilor.

vremea e perfecta si ajungem la primul viaduct. apoi incep pietrele, zici ca e marele grohotis. sunt cam incordat pentru ca abordez pietrisul terasaemntului cu un pic de frica. sunt abia a treia oara pe offroad, si nu sunt obisnuit sa imi fuga fatza si spatele in acelasi timp. pe langa asta am transpirat precum cotabitza, din cauza ca am geaca de touring, nu armura de offroad. dar desi deja ma chinui un pic imi place de mor! baietii se distreaza si ei, zburdand pe pietre. pe gabi nici nu prea il vad, e mult in fata calare pe caprita de klx 250. vamos penduleaza intre "grupul fruntas" si noi, adica intre gabi si grupul format din mine si radu. imi dau seama ca pentru zile ca azi si pentru trasee frumoase ca asta m-am apucat de motociclism. au inceput viaductele, si desi incerc sa le identific aducandu-mi aminte ce citisem pe forumul de trenuri, nu reusesc deloc. de fapt nici nu conteaza. mergem deasupra vailor, pe podurile pline de pietris. dealurile au salcami infloriti si parfumati, vaile sunt pline de flori. luam o mica pauza sub unul din viaducte, si descoperim ca are ecou. inapoi pe cai! calea ferata e invadata de vegetatie, plina de lastari noi, o jungla demna de maceta. n-avem macete asa ca ne folosim de motociclete si de cozoroacele de la castile de enduro sa ne facem loc. e aventura de-a binelea. eu sunt ultimul, in spatele lui radu si ma uit cu gura cascata cum reuseste sa treaca cu ktm-ul 990 adventure, o ditamai balena care e mai mult pentru drum deschis decat pentru inghesuiala asta si sleauri si tufisuri.

ajungem intr-o poiana, aproape de un sat, unde niste oameni veniti cu albinele la padure au parcat o remoca cu stupi. chiar cand sa iesim in luminis radu nimereste intr-un sleau ingust si culca motocicleta, iar cat timp bajbai eu incercand sa pun cricul ca sa il ajut sa o ridice trece vamos in tromba, atingandu-mi oglinda si dand-o peste cap. intre timp radu isi ridica singur motocicleta, lucru pe care nu il credeam omeneste posibil. ii salutam pe apicultori (aud in treacat o mica exclamatie cu "beemve") si o luam in sus pe deal, pe unde pare sa fie drumul corect.

ajung si eu intr-un sleau si las vacuta sa se odihneasca un pic pe partea stanga. o fi obosita zic. imediat vin langa mine gabi si vamos, care ma ajuta, pun mana voiniceste si trag la deal de motocicleta oprita. ne dam seama ca am gresit drumul, asa ca intoarcem si hotaram sa facem pauza la albine. oamenii sunt bucurosi ca ne-am intors, si ies cu faguri proaspat luati din stup, pe care ni-i ofera ca sa "avem energie si sa nu mai cadem". asa aflu ca si gabi era gata sa puna motoreta pe jos, inainte sa ajungem noi. e foarte cald. de fapt nu e, dar eu asa simt, cu echipamentul pe mine. stam putin de vorba cu oamenii si ne arata unde e apa, in vale, la asfalt. sunt foarte prietenosi, iar mierea e chiar de la sursa. vamos e avertizat sa nu se apropie prea mult de stupi, ca albinele or sa se ia e el daca simt miros de parfum.

hotarasc sa fac o mica tura cu gabi pana la fantana, si cat timp incercam noi sa umplem o sticla cu apa, motoreta lui pica de pe cric, singurica. insista sa o ridice singur, dar vreau sa il ajut. o decizie proasta, pentru ca pun mana cu nadejde sub mobra tocmai pe toba incinsa. fara manusa. am ramas fara amprente la doua degete, acum pot sa ma apuc de spargeri e locuinte :) ne intoarcem, ne luam ramas bun de la oamenii cu albinele si apucam din nou drumul bun, pe viaducte.

iarasi jungla, iarasi macete. vamos si gabi merg inainte, eu ma lupt in spate, ghidat de radu. apoi ii pierdem pe primii. ii zic lui radu sa o luam in jos si ne trezim intr-un sat, cu un drum de asfalt, insa ingust de nu cred ca incape o masina. mergem incetisor, cautandu-i din priviri pe baieti, dar degeaba. deodata parasim din nou asfaltul ca sa ajungem fix la primul tunel. scrie frumos in stanga "viata efort creatie" iar in dreapta ömul invinge natura" no shit! :D vacuta se odihneste la umbra langa ktm. iese aburul din tricoul meu, in tunel, si ma bucur de racoare. sun la vamos, dar nu raspunde, apoi suna el si afla unde suntem. ajung amandoi aproape imediat si aflu ca vamos a luat o tranta. il doare mana stanga dar e ok. hotaram ca e o idee buna sa plecam in sir, ca vagoanele, si cum pornim incepem sa facem ca trenul - uuuuuu. tunelul pare promitator, un drum batatorit. chiar si este... prima suta de metri. restul-kilometri intregi- numai pietre instabile. toti merg mai repede ca mine, iar eu opresc de cateva ori, sa imi trag sufletul. e greu dar merg printr-un tunel de tren, cu motocicleta. aroganta maxima! ma tin dupa luminita, si ii ajung din urma. evident doar pentru ca au facut pauza sa ma astepte.

mergem, barbia in piept si cozorocul in crengi. si ajungem la cel mai lung si mai inalt viaduct. pauza o facem chiar la mijloc, pe pilonul podului. imi dau seama ce tura misto e asta, si ca sunt atatea locuri de explorat, chiar langa nasul nostru. si am noroc sa merg cu baietii astia si sa progresez mai mult decat as fi facut-o singur. mai mergem si ajungem la al doilea tunel. bratele deja imi sunt foarte obosite, dar nu am chef sa renunt. la intrarea in al dooilea tunel e plin de apa. vamos a trecut, si zice ca e greu. daca vamos zice ca e greu.. cum o fi pentru mine? trec toti, iar eu raman ca prostu afara. ma simt ca ultimul fraier care ramane pe pod la bungee jumping, desi toate gospodinele au avut curaj sa sara.ma concentrezi si ii dau gaz, prin apa cat roata. doar ca mai sunt si gropi sub apa, asa ca din panica bag picioarele si inund cizmele. macar nu am scapat vacuta. tunelu asta mi-a venit de hac. e lung si foarte greu. chiar foarte greu. imi cedeaza mainile, repetat. adica de vreo 15-20 de ori. e fara exagerare cel mai mare efort pe care l-am facut in viata mea, si am facut destule lucuri grele dpdv fizic.

ajung mai mult mort decat viu la iesire. unde ma mai asteapta o balta. nu mai pot. si vamos se indura sa imi treaca motocicleta. nu e lucru mic, mobra mea adaptata are ambreiajul in drepta, si el o conduce prima oara prin apa. stam mult aici, sa imi revin. ii anunt ca mi-ma facut norma si as cobora la asfalt. sunt multumit de mine. gabi insa insista ca mai e putin, ca ar fi pacat, dar eu sunt multumit si chiar vreau jos, pe drum lin. pornim si drumul pare sa se indure de mine, e mai mult iarba si pamant. mi se pare usor ca pe autostrada, asa ca, mai odihnit, hotarasc sa continui. si asta facem, pana la ultima gara, unde ne strangem mana. inca un pic de chin pe pietre, dar deja am trecut de prag, si nu mai conteaza ca e foarte greu. pe drumul de asfalt a plouat, iar pustimea din sate ne face semn sa tragem de gaz. de acum e doar asfalt, si autostrada pana acasa.

a fost greu. a fost foarte frumos. urarea de "asfalt uscat" mi se pare din ce in ce mai caraghioasa.