kalkan (by night)

ma simt ca un om nou. chilotii, un tricou si sosetele stau intinse la uscat pe pervaz, camaruta mea ca o chilie de bun gust sufera de haosul tuturor catrafuselor mele imprastiate. eu mi-am pus "tricoul calatorului" un cadou geeky cu parfum deja de demult. are un semn e intrebare in mijloc si semne conventionale de jur imprejur: restaurant, aeroport, telefon, hotel, spital, gagici...

e grozav sa sari din cizmele de motor in adidasi, si in pantaloni scurti. e cald in kalkan seara. cobor pe straduta pe care ar fi trebuit sa merg cu motoreta si ma bucur ca n-am facut-o. ulita e abrupta, pavata frumos si marginita de case construite pe terase si vopsite in var alb. iar eu ma indrept spre muzica si spre golf.

kalkan pare foarte turistic. si foarte frumos, dar nu imi dau seama daca fals sau nu. pasii ii pun lenes, unul dupa celalalt. sunt frant, iar dusul fierbintye m-a inmuiat de tot. am sentimente amestecate.. cum? sa imi placa mie exact chestia asta construita parca special pentru turisti? e restaurant langa restaurant, terasa langa terasa.

 pe bune? iliada e super noua :)

nu e nici un babel aici. e simplu: angajati turci care servesc turisti englezi bogati. englezii arata la fel: la vreo 65 de ani, cate un el si o ea, sau cate doi ei si cate doi ele, sau mai multi, eventual cu cate o fiica/nepoata destul de draguta. ei cu parul alb, ele cu parul alb, vopsit in blond platinat. ii aud la mese. discuta ori despre vreme ori isi barfesc prietenii. apropo de prieteni e timpul sa sun si eu pe doi-trei. se bucura pentru mine. unul imi zice sa am grija, ca daca continui in ritmul asta ajung in india in no time.. hmm.. o idee interesanta.

vorbesc inca atunci cand imi vorbeste cineva de a o terasa in romaneste. eternul "ce faci? bine?" zic ca da, inchizand telefonul. sigur e o stratagema de atras turisti. e un turc slab cu nasul mare, si imi spune ca el a stat la constanta, si ca a avut sotie romanca vreo 5 ani, dar au divortat. are un angajat roman.il cheama, tipul ma intreaba de unde sunt. a tot din bucuresti? au mai fost 7 bucuresteni pe aici, acum vreo doua saptamani. doar atatia? zice ca da, ca e statiune de englezi si ca neaparat sa vin sa beau o bere acolo. ma gandesc ca aia e m-au prins. dar le promit ca o sa o beau abia la intoarcere, dupa ce ma mai plimb. ma mai plimb un pic, agale, pana in port si inapoi. pe stradute, pustani englezi tunsi la fel, cu camasi la fel care isi spun intre ei "hey! let's check this place out!" cele mai multe restaurante care se respecta au si o terasa panoramica.

obosesc plimbandu-ma, si ma intorc la noii mei prieteni. sunt simpatici. ba chiar angajatul roman tot trage spre mine, desi job-ul lui e sa ii distreze pe englezi si sa se imprieteneasca cu ei. intre doua ture pe la cele doua mese principale une e bataia pestelui (doua grupuri mai mari) se mai opreste un pic la bar la mine. e impresionat ca am venit pe motor. pare de mult timp pe aici. pleaca si englezii intr-un final, isi transmit bezele, parca se cunosc de o viata. el imi spune ca se cunosc de ieri, dar clientul trebuie sa se simta bine ca sa revina. si el trebuie sa plece, vie ultimul autobuz pana la satucul unde locuieste. dar maine incpe ela noua, atunci e liber si trebuie neaparat sa vin sa mai discutam, sa ma mai intrebe despre romania. ii promit, apoi, deja ametit de la numai o bere (unde mi-o fi antrenamentul?) urc agale straduta spre pensiunea mea mediteraneana.

mai sus de mine, pe drum, o localnica si-a incheiat tura la un restaurant si se indreapta spre casa, cu pasi egali, printre case varuite si decorate cu leandri albi si magenta.

in patul meu cu cearsafuri mirosind a curat (nu a detergent) aud cum vantul fosneste un dudul din curtea interioara care seamana cu o mica fortareata. pun capul pe perna si adorm instantaneu.

o zi lunga, in soare

se zice ca motociclistii batrani nu aleg o destinatie, ci o directie. eu nu-s batran, am ales o directiedestinatie. vreau sa ajung in olympos, in antalia. mi-a povestit de el o prietena care a incercat cu prietenul ei sa faca anul trecut "the lycian way" - un traseu montan foarte lung, de vreo 500 km. l-as fi facut si eu anul asta, dar de la o vreme genunchiul stang ma lasa doar sa urc, nu si sa cobor. ei au renuntat la un moment dat, continuand cu microbuzele locale, din sat in sat.

asta dimineata m-am trezit cu un singur gand: sa ajung odata in olympos, pentru ca stiu ca nu am decat doua saptamani de libertate cu totul. doua din cincizeci si doua. e putin, un puscarias are macar o ora de plimbare din ouazecisipatru. macar eu profit de ea, o petrec in vant si soare, nu in vreun super-all-inclusive. imi dau seama ca o zi cu cetati este scurta ca si kilometri, iar pe harta par ca sunt destui pana acolo unde vreau. imi iau inima-n dinti si ma gandesc ca e ceva realizabil intr-o zi de calarit, dar va trebui sa ride hard. hmm.. ride hard pentru un easy rider :). imi pun bagajul in liniste, n-am chef de capitanul francofon de vas, il urasc un pic pentru pretul piperat pe care mi l-a cerut pentru instalarea "ceadâr-ului". totusi uite unde m-am trezit, in razele reflectate de mare:

beat that Mr. All Inclusive! mananc putin, ce mi-a mai ramas, plus niste bombonele, iar pisicii se pare ca nu ma onoreaza cu prezenta. treaba lor, ei pierd.
se trezeste si gazda, deci nu il ratez. se ofera sa ma ajute, dar refuz. apoi, cu toate catrafusele pe motoreta, apas pe butonul de ignition. fail. inca o data. fail. inca de cateva ori. imi dau seama ca daca o sa continui asa o sa omor degeaba bateria. ii pun repede diagnosticul: condens in carburatoare. asa ca ma decid sa dau jos bagajul, in care am surubelnita aia lunga, care ajunge la surubelele carburatoarelor. capitanul se uita sceptic. las sa curga un pic lichidul, apoi strang la loc. pun totul inapoi, in afara de surubelnita, pe care o mai tin la indemana. din nou bag socul la maxim, apas butonul. de data asta motorul toarce. salut repede si plec. mi-e foame cam rau, si mai ales sete. decid sa ma opresc la primul magazin. drumul e ca o autostrada larga cu oraselul pe stanga, si malul marii cu beach cluburile abandonate pe cealalta. sunt stopuri din cand in cand. in oglinda vad un alt motociclist solitar, cu un bmw 1200 gs. ma depaseste si ii vad numarul de austria. pentru ca si vacuta e tot bmw ma gandesc ca poate avem ceva in comun. de aia ma tin dupa el un timp, desi merge cam repede pentru ritmul meu. la un stop opresc langa el, incerc sa il salut sperand la un pic de conversatie. imi raspunde la salut, dar imi ignora orice alta incercare de comunicare. il injur tot cu voce tare si il las sa se duca unde are chef, mai repede ca mine.

vad un hipermarket kipa, si decid sa opresc neaparat, caci calu are jaratic dar eu sunt nemancat si cu limba de un cot de sete. intru, imi iau niste limonada, bombonele si biscuiti. eu nu ma omor dupa dulce, dar simt o nevoie imperioasa de cand calaresc toata ziua. apoi gasesc si o geanta impermeabila, pentru sailing, intr-un raft. e echivalentul a 80 de lei, si mi se pare pomana curata. sigur imi intra geanta mea textila si ghiozdanul, si pare ca o sa se prinda foarte bine de saua pasagerului. ies, transfer bagajele si ma felicit pentru initiativa. merita sa fii shopper compulsiv :)
ignition. inainte spre izmir pe cannakale-izmir yolu. vacuta inghite kilometri si eu zbor peste peisaj. la benzinarii oamenii se uita cu placere la motoreta, si se mira cand afla ca sunt din romania. romanya'da :) in prima instanta toti cred ca-s neamt, din bulgaria incoace.

ajung pe la pranz in izmir, si ratez intrarea pe autostrada, luand-o din greseala pe anadolu cadessi. desi am auzit numai lucruri bune, mie izmirul imi da un sentiment de neplacere. in trafic e o presiune imensa, nu apuc nici sa opresc, nici sa inaintez, sunt tot timpul la cativa centimetri sa fiu facut sandvis intre doua masini. am mai fost in istanbul, ce-i drept nu cu motocicleta, si mi se pare mult mai nasol aici. asa trebuie sa fie in india, doar cu drumuri mai proaste. rasuflu usurat cand vad semnele pentru autostrada. la turci se plateste daca vrei sa mergi cu 120 la ora. dar ce. puteasa fie simplu? trebuie sa ai un card magnetic. de intrat intri pe la niste bariere automate. de luat cardul nu poti de pe sensul tau, deci cine a uitat sa iis ia card (nu stiu de unde) trebuie sa isi riste gatul si sa treaca 8-10 benzi de iesire ca sa ajunga la casuta de carduri. apoi sa isi riste gatul din nou, sarind garduri ca sa ajunga inapoi la vehicul. fac sportul atsa cu un turc mustacios, cu o dacie veche. de fapt renault 12... tot aia. urasc autostrada, dar e singura cale rapida spre tinta mea. ma culc cu cotul stang pe rezervor, pitit dupa parbriz. si timpul trece. fac doar o oprire la o benzinarie. si imi pare rau, caci azi o sa ratez efesul. nu berea, ci singurul loc cu ruine romane mai misto decat roma insasi.

un turc cu un dragstar cu vopsea custom se bucura cand ma vede. ma saluta si ma intreaba de ceai. imi arata si unde e toaleta. ii las casca mea fara nici cea mai mica emotie. cand ma intorc are deja un ceai si pentru mine. in turcia sunt putini motociclisti. sunt multi cu motorete chinezesti, dar putini cu motoare pe bune. vorbim. nu stim vreo limba comuna. pare foarte de treaba. motocicleta lui e un dragstar 650 classic, destul de putin modificat. ceva cumplit, pentru ca fiind hardtail simti fiecare pietricica direct in fund.

ma lasa sa ma urc si eu pe ea, imi fac niste poze in care arat cam retardat si pornim impreuna la drum. e prima oara cand merg in fdormatie cu alt motociclist. nu imi place, ba accelereaza, ba incetineste inexplicabil. ii e clar frica de curbe. intr-un tunel aud un zgomot cumplit: sunt tobele lui goale, iar sunetul se intoarce din pereti. ne despartim dupa vreo 100 km, el merge chiar in aydin, unde autostrada se termina, iar eu continui spre mugla. e o zi cam goala. mult calarit. dupa-amiaza dau de niste autostrazi imcredibile, prin munti. nu trebuie sa reduc viteza in curbe, e suficient sa ma inclin mai tare si le iau la 100km/h. e minunat, un timp nu ma gandesc la nimic. e motociclism solitar pur, iar eu invat din ce in ce mai mult. aflu cum se comporta fierul, si cum trebuie sa ma comport.

nu fac pauze decat foarte rar. n-am timp nici de poze, e eva ce e mai greu de explicat in imagini, trebuie simtit first hand. trec prin padurile de pin ale peninsulei marmaris. stiu ca si asta e un loc frumos, cu un parc natural impresionant. ma multumesc sa vad soarele cu umbre lungi, in timp ce cobor spre mare din nou.

se insereaza, iar eu mai fac o oprire la un popas din munti. ma gandesc la un ceai, apoi inteleg ca e deja tarziu. sunt cam inghetat, vreau odihna. trec de fethiye, cel ami mare oras de pe coasta, si imi imaginez ca fac un push final catre olympos. pe harta pare foarte putin. apoi scot gps-ul imprumutat. ei bine.. mia e foaaaarte mult drum pana acolo. ocolesc orasul, desi stiu ca aici as avea unde sa dorm si sa fac un dus cald. e trafic cam mult, si mie nu-mi place sa merg noaptea. inaintez, dar cu indoiala in suflet. viteza medie scade la un 70-80 tremurat. am dat drumul la incalzitoarele de maini, si asta imi da un boost moral, pentru inca niste kilometri. in departare vad muntii lyciei, pe erul senin din seara asta cu luna. nu mai vreau. ajung in ova, un satuc, la o benzinarie. intreb de cazare, ca nu vreau la cort asta seara. sunt frant. imi spun ca sunt aproape de letoon, si ca acolo s-ar putea gasi vreo pensiune, dar ca mai bine ma duc in kalkan. e oras mare, sigur gasesc ceva, chiar mia ieftin. nu e camping. oricum nu vreau. trece de indicatoarele catre letoon si xanthos, si vad din departare luminile orasului. ma simt salvat. in piata centrala opresc un pic,sa imi trag sufletul.

un turc tanar, pe scuter, imbracat ca un italian si vorbitor de engleza ma abordeaza. ii zic ca vreau o pensiune, nu un hotel. e smecher, cica are un amic cu o pensiune. de parca nu stiu ca amicul il plateste tocmai pentru agatat turisti. ma duce la pensiune. e scump. ma trimit la alta mai ieftina. din pacate orasul e pe coastele golfului, si ca sa ajung la cealalta pensiune ar trebui sa cobor o panta cumplita. nu stiu daca sunt in stare, motocicleta se simte foarte grea dupa ziua asta lunga. cum stau eu pe drana, chibzuind ce sa fac, ma cheama un nene. are o pensiune si el. e chiar aici in piateta. e 45 de lire pe noapte. nu mersi, ma duc la aia mai ieftina. pai.. si aici e ieftin. da? cat? ei... 30 de lire pe noapte, si va parcati motoreta aici. asta voiam sa aud. 30 de lire sunt 60 de lei. casuta e cocheta, old school, are un aer mediteranean minunat. imi dau catrafusele jos si sar in dus imediat. imi spal si lucrurile cu apa calda, apoi cu energie noua ies in oras, ca vazandu-l de departe mi-am dat seama ca e de vazut. ma misc in reluare, sunt dupa 650 km intr-o singura zi. pentru unii e nimic, pentru mine e maratonul.

samotracia (II)

 nevoia te invata. rodia luata din copac e un mod ingenios de a te racori :) peisajul se schimba, eu casc gura spre dealuri, ceea ce pe un drum serpuit nu e deloc i idee buna. nah..pot sa ma abtin. ma indrept mai degraba cu simtul orientarii decat cu siguranta locului unde o sa ajung.

Pep's - Liberta


cant singur in casca, singur cu ganduile si dealurile si maslinii si virajele. vacuta asculta la fix indemnurile mele, ne leganam ca intr-un dans. acum imi dau seama de ce nu imi plac motociclistii in general ( cate unul-altul mai accept, dar individual). pentru ca nu mi se pare mare smecherie sa te aduni cu alti 30-40-50 si sa mergi ordonat, aliniat, oieristic catre un punct fix. shouldn't it be about freedom? aliniat pe randuri mergi si in tramvai. eu nu stiu exact unde o sa ma opresc, nu stiu ce o sa se intample mai departe, las drumul sa ma poarte.calatoria asta e un fel de red pill din matrix, fara efecte adverse.

nici nu stiu cand am ajuns in desert. bai! dar desert-desert, ce-i drept fara dune. maslinii au disparut, aici nu mai creste nimic.

in mintea mea sunt cel putin prin fesh-fesh-ul din maroc, in drum spre dakar, sau pe undeva printr-un desert chinez, in raliul londra-beijing :))

apoi din nou rollercoaster, spre vechea cetate assos, acum berhamkale. dupa cativa kilometri peisajul se mai domoleste, si cu aparatul meu prost si talentul inexistent prind una din pozele bune care cred picteaza farmecul vechi, cu iz de orient, al turciei:

iar eu calaresc dealurile. aici e clar goat country, sunt garduri de piatra care caroiaza vaile aride. oamenii si-au facut grajduri din ce au gasit aici. iar aici se gasesc doar pietre si niste uscaturi, cu care ei s-au descurcat.

apoi, dupa un viraj vad pintenul pe care se inalta assos-ul. nu tigara, doar am zis.. cetatea :P

turcii au cocotat fortul sus de tot, pe muntele care se ridica direct din mare. ajung intr-o piateta si ma cam dezamageste izul turistic. niste doammne de la un restaurant, si el turistic, imi fac semn unde sa imi parchez utilajul. le multumesc frumos, pentru ca inteleg de la ele ca mai sus e cam greu de urcat motorizat. trag cu ochiul la nite fete cunoscute, sunt rusii din autocarul de la troia, ii recunosc dupa parfumul excesiv si hainele de discoteca de la mamaia. niste gagici din spate zic ceva cu "rumanski", probabil mi-au vazut abtibildul de tara pe aripa din spate a motorului.

ma distrez cum o sa le spuna ghidul in ruseste despreoraselul asta care a fost patria lui aristotelski :))

eu urc si ma minunez. ulitele sunt pieptis in sus. de fapt e orasel turistic, dar eu am prins offseason, si ora asta spre inserat, deci deodata lucrurile par mai naturale. soarele picteaza umbre lungi, e ora la care lumina e cea mai frumoasa.

peste tot sunt mici pensiuni frumusele, cu 2-3 camere, e linistit si placut, si sunt curti mici, inghesuite si verzi.  cum o fi sa vinzi maruntisuri sub stanca aia in fiecare zi? cand ma gandesc la amaratii in birouri cu cubicles...

 

pe astia am hotarat sa ii denumesc curcanii arheologi :)

cobor calcand cu grija, pentru ca genunchiul mi-e inca paradit de la coborarea din poiana inchisa a pietrei craiului, de asta vara. si tot intamplator mai prind o poza frumoasa, turceasca:

 

cand trec pe langa el nenea asta ma roaga sa iau niste ciorapi tricotati, cum face bunica, si sunt foarte ieftini. nu am insa cum sa ii fac vanzare, incerc sa ii explic ca sunt cu motorul si nu am loc.

  catelul asta se descurca in oraselu tridimensional, iar kuru kahve inseamna cafea uscata

cobor, incalec, plec, ca de aia ii zice calatorie. tin drumul care urmareste coasta marii, si ma indrept spre küçukkuyu. iar pe seara beau un ceai tare la un popas cu o lira, adica vreo 2 lei. uite aici:

se lasa seasra, eu caut cu privirea un camping printre sutele de "beach clubs" parasite. la unele scrie ca "ofera cazare", altele spun ca au "mancare buna", tot in romaneste :) opresc la un chiosc sa iau o paine, un pic de cascaval si un efes, apoi mai misc motoreta vreo 100m, pana in camping. o zi scurta in numar de kilometri, dar lunga in senzatii si incantari. noapte buna! scot adormit castile din urechi, sa aud valurile mici si lenese.

samotracia (I)

Natacha Atlas - Put a spell on you


e seara si eu sunt pe malul mediteranei. cat e de frumos! uite asa de frumos

sunt intr-un camping in küçükkuyu, de fapt o plaja cu maslini fosnitori. e umezeala, mi-am pus un hanorac pe mine. seara am mancat doar niste paine cu cascaval, si am baut un efes. nu tot cascavalul a fost al meu. au venit astia mici sa ceara, n-aveam cum sa ii refuz

mai devreme intrasera la mine in cort fraierii. i-am gonit, au fugit. cand m-am intors mai ramasese al treilea in cort, in coltul opus. a considerat ca nu e cazul sa se deranjeze si el. gazda mea, un turc care vorbeste o franceza minunata, s-a culcat in rulota lui. imi place de el ca e prietenos. nu imi place ca mi-a cerut enorm pe o noapte de stat in campingul lui pustiu. e capitan de vapor si ia doar doua contracte pe an. in restul timpului sta aici, in camping, in rulota lui plina de rafturi cu carti, cu un televizor si masline murate in borcan.

azi a fost o zi minunata. cald si frumos, iar eu am intrat prima data in turcia profunda. l-am lasat pe çan ca sa plec spre troia. un drumeag ca un mic rollercoaster ma duce la ilionul nu e cine stie ce, dar e aproape de cannakale. in primul rand e plin de japonezi, si intrarea e 15 lire. daca esti turc poti sa iti faci muze-kart, cu 20 lire. cu asta poti sa intri la orice obiectiv turistico-cultural din turcia, un an intreg. la intrare jumate din japonezi fac poze la fiecare geam al unui cal troian kitschios, pus acolo special pentru ei. sunt sigur ca habar n-au de iliada.

cealalta jumatate de japonezi fac coada la buda. iar eu ii spionez pe arheologi

ma incurc intre cele noua niveluri ale cetatii si trebuie sa imi schimb ritmul pasilor, sa raman fie inaintea grupului de rusi cu ghid, care ma urmareste. ilionul pare un deal arid, o gramada de pietre cu maslini deasupra, taiat in doua de santul lui schliemann. dar poti sa juri ca zidurile vibreaza. vibreaza de oamenii are au trait si murit aici din motivul lacomiei, sub pretextul frumusetii femeii. e cald rau, desi e aproape octombrie. dureaza enorm pana imi pun din nou echipamentul, ma frige ca l-am lasat legat cu un antifurt pe motocicleta. sunt pun contactul si plec, lasandu-i pe japonezi cu aparatele lor, eu cu drumurile si dealurile mele.

parasesc drumul batut, spre appolon syntheion. dealurile samotraciei par deja alta tara. parca s-au jucat niste uriasi cu niste pietre enorme. si imi place, pentru prima oara sunt cu adevarat pe backroads, eu care urasc drumurile batute. ma dau in rollercoaster, ma joc coborand panta cu motorul oprit, ca pe bicicleta.

Eddie Vedder - 03 Far Behind


cu fiecare viraj imi creste sufletul. simt cum ma repar, cum devin mai mult eu, asa singur pe drumul asta pe care intalnesti o masina la minim jumatate de ora. satele sunt mici, saracacioase, drumul se ingusteaza intre zidurile caselor, mi se pare ca o sa ma ratacesc. opresc si beau cu pofta din izvoare cu rugaciuni sapate in litere arabe.

apoi apollon, templul zeului soarecilor. aici urc si cobor pentru prima oara o panta cumplita, cu adaptarea mea de la ambreiaj. reusesc sa nu opresc motorul sai sa nu imprastii motoreta pe straduta abrupta. e iarasi cald, beau multa apa, si fur de sete si ofta niste rodii coapte. la plecare le pun in geaca