pun geanta aparatului pe umar si urc agale spre restaurantul romanului de aseara. imi aduc aminte cum il chema. hussein, nume de turc, si nu stiu daca e adoptat sau daca e numele lui adevarat. il gasesc la post, aranjeaza mese, scaune, scrumiere, si impatureste servetele. ma asez la masa in fata lui, si ma ofer sa il ajut. insist. tot nu vrea. atunci iau in tacere servetele si le impaturesc si eu. si vorbim. e turc. din mangalia. e de mult timp in turcia. din '87. a riscat mult si a fugit pe vremea lui ceausescu din armata direct. are o nevasta si un copil. lucreaza de 6 ani in kalkan, a fost inainte in diferite locuri din turcia. nu ii place de romania, dar ii e un fel de dor. se intristeaza cand afla ca a murit dan spataru. a venit aici sa isi cumpere o vila ion tiriac. nu i-a placut ca era pe deal, avea view dar nu si port, nu putea sa urce din casa pe iaht. imi vorbeste de preturi, o vila in gold e vreo 110 mii de dolari, ceea ce mi se pare infim. vrea sa cumpere una si sa o vanda mia scump, cu un amic. de la moscheea dintre casute se aude de mult timp imamul care recita. hussein imi spune ca e o inmormantare. asculta si isi da seama ca e o femeie dintr-un sat alaturat. impaturim servetele si ma invita la masa. sunt lihnit si ii multumesc. urcam pe o satraduta care la noi ar fi dost turistica, cum e strada sforii in brasov. la ei e doar o straduta care te duce in spatele restaurantului. intindem masa, ajut si eu la punerea ei. se strang toti turcii, baieti simpli, muncitori. se uita la mine curiosi. hussein le explica putin cine sunt. mancam omleta, branza, omniprezentele masline, ardei grasi la gratar, si un fel de halva lichida, oarte buna. si omniprezentul ceai. muncesc mai mult pe gratis, primesc destul de putin in afara de casa si masa, dar sunt multumiti. nu e chiar munca grea. le zic ca am facut vreo 1700 km pana la ei. se minuneaza, apoi isi dau seama ca din nord-estul turciei, de unde vin vreo doi dintre ei, sunt mai multi kilometri pana in acelasi kalkan. ma satur, le multumesc. masa asta e mai gustoasa decat orice fel smecher la orice restaurant de fite. word! hussein insista sa vin cu motorul cand plec. accept doar dupa ce imi explica exact cum sa fac, pentru ca mi-e foarte frica de pantele de aici. urc, imi pun bagajele pe motor, si vorbesc un pic cu un cuplu de rancezi, care se pregartesc sa coboare spre port. sunt simpatici, nu foarte batrani, si imi fac complimente pentru ca vorbesc si franceza. nu se zbarlesc cand le spun ca sunt roman, desi ar avea de ce. ei s-au plimbat prin capadocia, stau cteva zile aici. imi dau seama ca nu imi gasesc telefonul. ii rog sa ma sune, dar telefonul nnu se aude in camera mea. stii senzatia aia cand stii ca ai pierdut ceva important? exact aia am loveste. francezul mai incearca o data, si rapunde cineva. e hussein, am uitat telefonul la restaurant rasuflu usurat si imi iau la revedere de la francezi. ma fac fleasca de transpiratie din prima, de cum fac primii metri cu motorul. geaca ma coace, la fel si casca. dar cobor cum am promis la restaurant. chelnerii, colegii mei de masa se minuneaza de motocicleta. de apt de emblema bmw, nu chiar de motocicleta, ca nu se pricep. le place. si lui hussein, care se cocoata pe ea.
schimbam telefoane, ne luam in brate inainte de plecare. apoi ma echipez de drum. iarasi sunt leoarca sub geaca. plec spre cetatile liciene, apoi spre kumluca si olympos.
in orice caz kalkanul e frumos.
