se zice ca motociclistii batrani nu aleg o destinatie, ci o directie. eu nu-s batran, am ales o directiedestinatie. vreau sa ajung in olympos, in antalia. mi-a povestit de el o prietena care a incercat cu prietenul ei sa faca anul trecut "the lycian way" - un traseu montan foarte lung, de vreo 500 km. l-as fi facut si eu anul asta, dar de la o vreme genunchiul stang ma lasa doar sa urc, nu si sa cobor. ei au renuntat la un moment dat, continuand cu microbuzele locale, din sat in sat.
asta dimineata m-am trezit cu un singur gand: sa ajung odata in olympos, pentru ca stiu ca nu am decat doua saptamani de libertate cu totul. doua din cincizeci si doua. e putin, un puscarias are macar o ora de plimbare din ouazecisipatru. macar eu profit de ea, o petrec in vant si soare, nu in vreun super-all-inclusive. imi dau seama ca o zi cu cetati este scurta ca si kilometri, iar pe harta par ca sunt destui pana acolo unde vreau. imi iau inima-n dinti si ma gandesc ca e ceva realizabil intr-o zi de calarit, dar va trebui sa ride hard. hmm.. ride hard pentru un easy rider :). imi pun bagajul in liniste, n-am chef de capitanul francofon de vas, il urasc un pic pentru pretul piperat pe care mi l-a cerut pentru instalarea "ceadâr-ului". totusi uite unde m-am trezit, in razele reflectate de mare:
se trezeste si gazda, deci nu il ratez. se ofera sa ma ajute, dar refuz. apoi, cu toate catrafusele pe motoreta, apas pe butonul de ignition. fail. inca o data. fail. inca de cateva ori. imi dau seama ca daca o sa continui asa o sa omor degeaba bateria. ii pun repede diagnosticul: condens in carburatoare. asa ca ma decid sa dau jos bagajul, in care am surubelnita aia lunga, care ajunge la surubelele carburatoarelor. capitanul se uita sceptic. las sa curga un pic lichidul, apoi strang la loc. pun totul inapoi, in afara de surubelnita, pe care o mai tin la indemana. din nou bag socul la maxim, apas butonul. de data asta motorul toarce. salut repede si plec. mi-e foame cam rau, si mai ales sete. decid sa ma opresc la primul magazin. drumul e ca o autostrada larga cu oraselul pe stanga, si malul marii cu beach cluburile abandonate pe cealalta. sunt stopuri din cand in cand. in oglinda vad un alt motociclist solitar, cu un bmw 1200 gs. ma depaseste si ii vad numarul de austria. pentru ca si vacuta e tot bmw ma gandesc ca poate avem ceva in comun. de aia ma tin dupa el un timp, desi merge cam repede pentru ritmul meu. la un stop opresc langa el, incerc sa il salut sperand la un pic de conversatie. imi raspunde la salut, dar imi ignora orice alta incercare de comunicare. il injur tot cu voce tare si il las sa se duca unde are chef, mai repede ca mine.
vad un hipermarket kipa, si decid sa opresc neaparat, caci calu are jaratic dar eu sunt nemancat si cu limba de un cot de sete. intru, imi iau niste limonada, bombonele si biscuiti. eu nu ma omor dupa dulce, dar simt o nevoie imperioasa de cand calaresc toata ziua. apoi gasesc si o geanta impermeabila, pentru sailing, intr-un raft. e echivalentul a 80 de lei, si mi se pare pomana curata. sigur imi intra geanta mea textila si ghiozdanul, si pare ca o sa se prinda foarte bine de saua pasagerului. ies, transfer bagajele si ma felicit pentru initiativa. merita sa fii shopper compulsiv :)
ignition. inainte spre izmir pe cannakale-izmir yolu. vacuta inghite kilometri si eu zbor peste peisaj. la benzinarii oamenii se uita cu placere la motoreta, si se mira cand afla ca sunt din romania. romanya'da :) in prima instanta toti cred ca-s neamt, din bulgaria incoace.
ajung pe la pranz in izmir, si ratez intrarea pe autostrada, luand-o din greseala pe anadolu cadessi. desi am auzit numai lucruri bune, mie izmirul imi da un sentiment de neplacere. in trafic e o presiune imensa, nu apuc nici sa opresc, nici sa inaintez, sunt tot timpul la cativa centimetri sa fiu facut sandvis intre doua masini. am mai fost in istanbul, ce-i drept nu cu motocicleta, si mi se pare mult mai nasol aici. asa trebuie sa fie in india, doar cu drumuri mai proaste. rasuflu usurat cand vad semnele pentru autostrada. la turci se plateste daca vrei sa mergi cu 120 la ora. dar ce. puteasa fie simplu? trebuie sa ai un card magnetic. de intrat intri pe la niste bariere automate. de luat cardul nu poti de pe sensul tau, deci cine a uitat sa iis ia card (nu stiu de unde) trebuie sa isi riste gatul si sa treaca 8-10 benzi de iesire ca sa ajunga la casuta de carduri. apoi sa isi riste gatul din nou, sarind garduri ca sa ajunga inapoi la vehicul. fac sportul atsa cu un turc mustacios, cu o dacie veche. de fapt renault 12... tot aia. urasc autostrada, dar e singura cale rapida spre tinta mea. ma culc cu cotul stang pe rezervor, pitit dupa parbriz. si timpul trece. fac doar o oprire la o benzinarie. si imi pare rau, caci azi o sa ratez efesul. nu berea, ci singurul loc cu ruine romane mai misto decat roma insasi.
un turc cu un dragstar cu vopsea custom se bucura cand ma vede. ma saluta si ma intreaba de ceai. imi arata si unde e toaleta. ii las casca mea fara nici cea mai mica emotie. cand ma intorc are deja un ceai si pentru mine. in turcia sunt putini motociclisti. sunt multi cu motorete chinezesti, dar putini cu motoare pe bune. vorbim. nu stim vreo limba comuna. pare foarte de treaba. motocicleta lui e un dragstar 650 classic, destul de putin modificat. ceva cumplit, pentru ca fiind hardtail simti fiecare pietricica direct in fund.
nu fac pauze decat foarte rar. n-am timp nici de poze, e eva ce e mai greu de explicat in imagini, trebuie simtit first hand. trec prin padurile de pin ale peninsulei marmaris. stiu ca si asta e un loc frumos, cu un parc natural impresionant. ma multumesc sa vad soarele cu umbre lungi, in timp ce cobor spre mare din nou.
se insereaza, iar eu mai fac o oprire la un popas din munti. ma gandesc la un ceai, apoi inteleg ca e deja tarziu. sunt cam inghetat, vreau odihna. trec de fethiye, cel ami mare oras de pe coasta, si imi imaginez ca fac un push final catre olympos. pe harta pare foarte putin. apoi scot gps-ul imprumutat. ei bine.. mia e foaaaarte mult drum pana acolo. ocolesc orasul, desi stiu ca aici as avea unde sa dorm si sa fac un dus cald. e trafic cam mult, si mie nu-mi place sa merg noaptea. inaintez, dar cu indoiala in suflet. viteza medie scade la un 70-80 tremurat. am dat drumul la incalzitoarele de maini, si asta imi da un boost moral, pentru inca niste kilometri. in departare vad muntii lyciei, pe erul senin din seara asta cu luna. nu mai vreau. ajung in ova, un satuc, la o benzinarie. intreb de cazare, ca nu vreau la cort asta seara. sunt frant. imi spun ca sunt aproape de letoon, si ca acolo s-ar putea gasi vreo pensiune, dar ca mai bine ma duc in kalkan. e oras mare, sigur gasesc ceva, chiar mia ieftin. nu e camping. oricum nu vreau. trece de indicatoarele catre letoon si xanthos, si vad din departare luminile orasului. ma simt salvat. in piata centrala opresc un pic,sa imi trag sufletul.
un turc tanar, pe scuter, imbracat ca un italian si vorbitor de engleza ma abordeaza. ii zic ca vreau o pensiune, nu un hotel. e smecher, cica are un amic cu o pensiune. de parca nu stiu ca amicul il plateste tocmai pentru agatat turisti. ma duce la pensiune. e scump. ma trimit la alta mai ieftina. din pacate orasul e pe coastele golfului, si ca sa ajung la cealalta pensiune ar trebui sa cobor o panta cumplita. nu stiu daca sunt in stare, motocicleta se simte foarte grea dupa ziua asta lunga. cum stau eu pe drana, chibzuind ce sa fac, ma cheama un nene. are o pensiune si el. e chiar aici in piateta. e 45 de lire pe noapte. nu mersi, ma duc la aia mai ieftina. pai.. si aici e ieftin. da? cat? ei... 30 de lire pe noapte, si va parcati motoreta aici. asta voiam sa aud. 30 de lire sunt 60 de lei. casuta e cocheta, old school, are un aer mediteranean minunat. imi dau catrafusele jos si sar in dus imediat. imi spal si lucrurile cu apa calda, apoi cu energie noua ies in oras, ca vazandu-l de departe mi-am dat seama ca e de vazut. ma misc in reluare, sunt dupa 650 km intr-o singura zi. pentru unii e nimic, pentru mine e maratonul.
0 comments:
Post a Comment