kalkan (by night)

ma simt ca un om nou. chilotii, un tricou si sosetele stau intinse la uscat pe pervaz, camaruta mea ca o chilie de bun gust sufera de haosul tuturor catrafuselor mele imprastiate. eu mi-am pus "tricoul calatorului" un cadou geeky cu parfum deja de demult. are un semn e intrebare in mijloc si semne conventionale de jur imprejur: restaurant, aeroport, telefon, hotel, spital, gagici...

e grozav sa sari din cizmele de motor in adidasi, si in pantaloni scurti. e cald in kalkan seara. cobor pe straduta pe care ar fi trebuit sa merg cu motoreta si ma bucur ca n-am facut-o. ulita e abrupta, pavata frumos si marginita de case construite pe terase si vopsite in var alb. iar eu ma indrept spre muzica si spre golf.

kalkan pare foarte turistic. si foarte frumos, dar nu imi dau seama daca fals sau nu. pasii ii pun lenes, unul dupa celalalt. sunt frant, iar dusul fierbintye m-a inmuiat de tot. am sentimente amestecate.. cum? sa imi placa mie exact chestia asta construita parca special pentru turisti? e restaurant langa restaurant, terasa langa terasa.

 pe bune? iliada e super noua :)

nu e nici un babel aici. e simplu: angajati turci care servesc turisti englezi bogati. englezii arata la fel: la vreo 65 de ani, cate un el si o ea, sau cate doi ei si cate doi ele, sau mai multi, eventual cu cate o fiica/nepoata destul de draguta. ei cu parul alb, ele cu parul alb, vopsit in blond platinat. ii aud la mese. discuta ori despre vreme ori isi barfesc prietenii. apropo de prieteni e timpul sa sun si eu pe doi-trei. se bucura pentru mine. unul imi zice sa am grija, ca daca continui in ritmul asta ajung in india in no time.. hmm.. o idee interesanta.

vorbesc inca atunci cand imi vorbeste cineva de a o terasa in romaneste. eternul "ce faci? bine?" zic ca da, inchizand telefonul. sigur e o stratagema de atras turisti. e un turc slab cu nasul mare, si imi spune ca el a stat la constanta, si ca a avut sotie romanca vreo 5 ani, dar au divortat. are un angajat roman.il cheama, tipul ma intreaba de unde sunt. a tot din bucuresti? au mai fost 7 bucuresteni pe aici, acum vreo doua saptamani. doar atatia? zice ca da, ca e statiune de englezi si ca neaparat sa vin sa beau o bere acolo. ma gandesc ca aia e m-au prins. dar le promit ca o sa o beau abia la intoarcere, dupa ce ma mai plimb. ma mai plimb un pic, agale, pana in port si inapoi. pe stradute, pustani englezi tunsi la fel, cu camasi la fel care isi spun intre ei "hey! let's check this place out!" cele mai multe restaurante care se respecta au si o terasa panoramica.

obosesc plimbandu-ma, si ma intorc la noii mei prieteni. sunt simpatici. ba chiar angajatul roman tot trage spre mine, desi job-ul lui e sa ii distreze pe englezi si sa se imprieteneasca cu ei. intre doua ture pe la cele doua mese principale une e bataia pestelui (doua grupuri mai mari) se mai opreste un pic la bar la mine. e impresionat ca am venit pe motor. pare de mult timp pe aici. pleaca si englezii intr-un final, isi transmit bezele, parca se cunosc de o viata. el imi spune ca se cunosc de ieri, dar clientul trebuie sa se simta bine ca sa revina. si el trebuie sa plece, vie ultimul autobuz pana la satucul unde locuieste. dar maine incpe ela noua, atunci e liber si trebuie neaparat sa vin sa mai discutam, sa ma mai intrebe despre romania. ii promit, apoi, deja ametit de la numai o bere (unde mi-o fi antrenamentul?) urc agale straduta spre pensiunea mea mediteraneana.

mai sus de mine, pe drum, o localnica si-a incheiat tura la un restaurant si se indreapta spre casa, cu pasi egali, printre case varuite si decorate cu leandri albi si magenta.

in patul meu cu cearsafuri mirosind a curat (nu a detergent) aud cum vantul fosneste un dudul din curtea interioara care seamana cu o mica fortareata. pun capul pe perna si adorm instantaneu.