pe curbe spre olympos

pana la olympos mai e putin. adica mai sunt cateva ore, dar stiu ca e iar drum de coasta, si asta inseamna ca o sa ma distrez. incepe, viraj la stanga, viraj la dreapta. ma simt cel putin ca la moto gp. si invat, cu fiecare curba, cu fiecare frana. ma simt din ce in ce mai semizeu :) si soseaua serpuieste printre coaste stancoase cu pini si maslini si iar stanga si iar dreapta si iar acceleratie si iar frana. dureaza de foarte mult timp, e cu indeajuns de multa adrenalina si endorfine, si ma tine in priza, si nici macar n-am obosit pentru ca n-ai cum sa te plictisesti pe drumul asta.

 

pe o serpentina care se avanta spre mare ma las furat de peisaj. nu, nu de stanci si de mare. niste gagici cu picioare si funduri misto isi fac poze cu mediterana. 90% sanse sa fie rusoaice. bineinteles fotograful e ceea ce acasa, in limbajul comun am numi un cocalar ordinar din specia comuna.

ma duc cu motorul turat, cum ar veni sa iau un pic din momentul de glorie al tipului, si ma zgaiesc din casca la fete. cam mult, pentru ca virajul s-a apropiat vertiginos si eu n-am apucat inca sa incetinesc. nu mai am timp sa franez si strang puternic din fesieri. adica in limbajul comun din buci. imi dau seama instantaneu ca singurul mod in care nu o sa intru in parapet e sa ma aplec cat mai mult, ca sa iau curba la viteza la care sunt. intra un pic de frana de motor, dar atat. ma aplec asa de tare pe stanga incat mi se pare ca o sa ating cu corpul asfaltul. abia acum imi dau seama cat de putin ma inclinam pana acum. sigur rusoaicele mi-au remarcat tehnica, probabil au crezut ca asa merg eu de obicei :D sanchi!

drumul continua mai lin, trec pe langa myra (orasul unde un episcop s-a apucat sa distruga temple antice si a fost considerat pe urma sfant) dar nu ma opresc, ca-mi pare prea turistic. imi pare un pic rau totusi, mai ales ca stiu din poze ca orasul in stanca e spectaculos.

se insereaza pe la 7, cam cand eu halesc niste kofte intr-un restaurant foarte ieftin cu o panorama de milioane catre mare. ii intreb pe niste francezi daca mai e mult pana la kumluca. nu mai e mult, imi arata orasul peste golf. pare aproape, dar mai fac inca vreo 25 minute pana acolo. opresc intr-o benzinarie dintr-o zona urbana foarte urata si o sun pe luisa cu "s" nu cu "z", prietena de la care stiu de olympos. platesc destui euro pe minut, dar ne distram la telefon. imi spune ca ei au stat la camping cactus, ca acolo e un barman foarte prietenos si ca acolo e mama distractiei in fiecare seara. e deja intuneric, trag tare ca mai am putin, dar drumul urca in serpentine pe dealuri abrupte, si mi se face frig. olympos se pare ca e mai departe decat am calculat.. asa mi s-a parut tot drumul, cam din a doua sau a treia zi dupa plecare. in sfarsit vad indicatorul.

mai sunt 8 km, de coborare spre mare. iau urbele stranse cu atentie. si in sfarsit vad olympos-ul. un drum de pamant si piatra, cae se lungeste spre mare, intr-o vale cu pereti abrupti. locul asta chiar vibreaza cumva. nu caut inca campingul, desi sunt tare obosit si insetat si am chef sa ma odihnesc. ii dau inainte, ma uit in stanga si dreapta la terase, trec pe langa grupuri care de plimba din terasa in terasa. trec de tree houses. din unele baruri se aude muzica live. ce sa mai.. e misto. si nu e multa lume. si la un moment dat se termina olympos-ul, cu niste porti de acces catre cetatea antica. e cazul sa ma intorc, sa imi caut campingul, am terminat turul de onoare. aici drumul s-a terminat.

de aici doar ma intorc spre casa. a fost si este tare frumos.